Articol Gazeta de Sud

Sunt bătrâni şi fără nici un fel de putere. Cândva au fost însă oameni cu stare, care au ocupat funcţii importante, în special de conducere. Îmbătrânind însă, familiile lor, oameni înstăriţi şi implicit extrem de ocupati pentru a obţine profituri, nu dispun de timpul necesar pentru a le oferi părinţiilor sprijin… Au găsit însă soluţia „ideală”, „cazându-şi” părinţii la un cămin pentru bătrâni, particular, ”de lux”, din Craiova.

30 de bătrâni, fosti profesori universitari, medici sau cadre militare sunt internaţi acum la căminul de bătrâni particular din Craiova. Toţi aceşti vârstnici au grave probleme de sănătate, mulţi dintre ei au pareze şi sunt imobilizaţi la pat, alţii sunt în convalescenţă după congestii cerebrale. Ca pe o ”soluţie de moment”, copiii acestora îi internează iniţial în cămin pe o perioadă ”determinată”, de maximum şase luni, ”până se fac bine”, după care solicită prelungirea contractului. ”În momentul în care familiile vin şi îi internează la cămin, îi aduc pe bătrâni direct de pe patul spitalului, imobilizaţi, pe targă. Acordăm o grijă deosebită fiecărui pacient, iar după o perioadă de recuperare mulţi încep să-şi revină, să meargă şi să vorbească. Medicul de familie al căminului vine de câte ori este nevoie să îi consulte şi să le ofere medicamentaţia necesară. Când le anunţăm copiii că părinţii lor şi-au revenit nu le vine să creadă. Ne întreabă şocaţi: ”Cum s-a sculat aici din pat că acasă zăcea imobilizat?” Ei nu ştiu însă un lucru extrem de important. Unui bătrân, la fel ca unui copil, nu este suficient să îi acorzi doar hrană şi apoi să îl laşi închis între patru pereţi. El are nevoie de atenţie, de afecţiune, are nevoie să discuţi cu el, chiar dacă o faci după orele de muncă”, a spus Ileana Frangias, patroana Căminului Particular din Craiova.

Bătrânii din azilul particular au vârste cuprinse între 68 şi 97 de ani. Pe lângă problemele de sănătate specifice vârstei, mulţi din aceşti oameni au şi probleme psihice uşoare. Sunt însă şi cazuri, din cele povestite de reprezentanţii căminului, în care vârstnicii, pierzându-şi în accidente unul din copii sau decedându-le partenerul de viaţă, au suferit decepţii, peste care nu au mai putut trece, rămânândde ani buni în stare de şoc.

Şi cum faima căminului de bătrâni particular din Craiova s-a răspândit, acesta a început să fie asaltat de oameni influenţi. ”Au apelat la serviciile căminului meu personalităţi din Craiova, oameni sus-puşi din toată Oltenia şi chiar din Bucureşti. Oameni ”cu putere” încercă permanent să obţină un loc pentru un părinte sau o rudă. Însă, momentan nu dispunem de nici un pat liber. Când am spus acest lucru unei angajate de la SANEPID, controalele nu au mai încetat! Majoritatea copiilor vârstnicilor din azil au urmat cariera părinţiilor, fiind, la rândul lor, medici, profesori, cadre militare… Taxa lunară, în comparaţie cu serviciile impecabile pe care le acordăm, este mică, de numai opt milioane de lei”, a mai spus Ileana Frangias.

Căminul de bătrâni din Craiova poate fi considerat pe bună dreptate ”căminul VIP-urilor”. Astfel, internat la ”azilul de lux” se află, de exemplu, tatăl unui mare colonel din Bucureşti, care în fiecare zi îşi trimite câte un subaltern ”să-l vadă pe tata lui şefu”. În camera vecină se află mama unui celebru antrenor. Bătrâna s-a arătat extrem de mulţumită de condiţiile pe care le are în cămin:

”Avem mâncare bună şi multă curăţenie… E foarte bine aici, iar doamnele care ne îngrijesc ne iubesc”, apoi printr-un gest cu mâna a chemat la marginea patului pe asistenta căminului, întrebând-o încet, parcă să nu o audă nimeni, dacă are vreo veste de la fiul ei… Tot dintre oamenii care au fost cineva în oraş se află internat un colonel doctor, care îşi omoară timpul scriind:

”Acum scriu o carte despre doctori… Am scris şi anul trecut multe cărţi… Am linişte aici şi îmi place să îmi adun memoriile”, a spus notându-şi ceva într-un carneţel… Altă bătrână ”cazată” la cămin este mama unui director de spital.

”Un lucru este însă cert, toţi aceşti oameni au fost cineva în viaţă, iar la rândul lor copiii lor sunt oameni mari! Avem internat în cămin un bătrân care toată viaţa a fost director de bancă. Să îl vedeţi zilnic cum taie hârtii cu forfecuţa… Le numără apoi şi ne dă la fiecare, zice că sunt bani! Te impresionează, îţi dau lacrimile fără să vrei când vezi ce curs ia viaţa unui om. Avem alături de aceştia foşti profesori universitari, profesori de matematică. Avem bătrâni ai căror copii sunt plecaţi în Canada sau Italia şi trimit lunar taxa căminului şi cer câteva informaţii despre sănătatea părinţilor”, a mai spus patroana căminului.

Există însă şi excepţii. Reprezentantele căminului povestesc că în câteva cazuri copiii vin aproape zilnic să îşi vadă părinţii, însă în special băieţii, care ”îi mângâie, îi alintă şi chiar plâng”.

Conform celor menţionate de reprezentanţii căminului, în cei cinci ani de când funcţionează unitatea medico-socială, nici un copil ”înstărit” nu a venit să îşi ia acasă părintele în ultimele zile de viaţă. ”Este greu de crezut, însă noi îi anunţăm, dar ei nu vin să îşi ia părinţii. Ne-am obişnuit deja cu acest fapt. Observăm cu câteva zile înainte când starea de sănătate a bătrânului se înrăutăţeşte şi îl izolam într-o cameră amenajată special, ferită de ochii celorlalţii. Când moare asistentele îl spală şi îl îmbracă, aşa cum este obiceiul creştinesc, şi pe o uşă din spate îl scoatem şi îl ducem la capelă. Încercăm ca toţi ceilalţi bătrâni să ştie că acesta este la spital, pentru că ei se apropie unul de altul, sunt legaţi sufleteşte şi i-am putea afecta”.

Tată de mare colonel – în azilul craiovean

Un mare colonel din Bucureşti îşi trimite zilnic câte un subaltern să-l vadă pe tatăl său internat în azil. Mama unui celebru antrenor s-a arătat extrem de mulţumită de condiţiile pe care le are în cămin. Un fost director de bancă taie zilnic hârtii, le numără şi le împarte tuturor membrilor căminului, imaginându-şi că sunt bani.

Ileana-Frangias-Gazeta-de-Sud-Camin-de-Batrani